duminică, 7 octombrie 2012

Zodiac Challenge - Fecioara

Am facut ce am facut si am dat tzeapa la bijuteriile pentru zodia Leu. M-am sucit, m-am invartit, am plecat in concediu, m-am intors din concediu, m-am uitat ce pietre am pentru zodia Leu si cum nu m-a inspirat nimic, a trecut termenul... Dar Fecioara nu puteam sa o ratez, doar am doua bucati acasa :)). Si cum una dintre ele e fii-mea, mi-am amintit ca mi-am petrecut toata copilaria desenand printese... si am ajuns la concluzia ca as putea sa desenez si din sarma o printesa.


Just a Girl - Talisman zodia Fecioara

Zodie feminina de pamant, Fecioara este (zic eu, ma contrazice cineva?) perfectionistul zodiacului. Sensibil si in acelasi timp rational, cu un spirit critic strigator la cer si o atentie la detalii vecina cu nebunia, constiincios si vesnic ingrijorat, nativul din Fecioara candideaza cu success la titlul de “Cel mai greu de convietuit cu” . Zic tot eu, dar de data asta chiar va rog sa ma contraziceti, sa vad si eu o raza de speranta… Pot fi fie exagerat de cochete, fie de o nepasare imperiala atunci cand vine vorba de aspectul lor. Si am spus imperiala fiindca atunci cand isi aleg cu ochii inchisi prima bluza care le pica in mana din sifonier, o pipaie bine, sa vada daca e calcata impecabil…

Muza:
Salma Hayek. O chestie mica si rea de un metru jumate. Colorata, exotica, dar in felul ei, clasica.

Principii compozitionale:
Just a girl… Ca sa nu bag pe gatul unei fecioare ceva prea extravagant, cum ar fi un mare colier, de exemplu, am ales un pandantiv, dar suficient de mare si mai ales colorat ca sa nu treaca neobservat. Iar cerceii sunt completarea formala.

Cromatica:
O nebunie de culori:
Verdele induce relaxare, echilibru;
Galbenul protejeaza impotriva erorilor de perceptie si a neintelegerilor in plan relational, incurajeaza deschiderea spre cunoastere si imbunatateste capacitatile de comunicare;
Violetul deschide catre lumea spirituala, incurajeaza evolutia si scoate la iveala talente ascunse.
Portocaliul alunga timiditatea, neincrederea, ajuta la iesirea din anonimat pentru a arata lumii adevarata valoare, caracteristica foarte importanta pentru o Fecioara, care are nevoie de apreciere ca de aer.

Materiale:
- sarma argintata emailata – pentru a sugera mercurul, metal caracteristic al zodiei:
- aventurin verde si galben – piatra a norocului, sperantei, iubirii, da echilibru si ajuta in luarea deciziilor.
- ametist – piatra care aduce linistea, calmeaza nerăbdarea, stresul, agitaţia, ajută la canalizarea energiilor in sens constructive, ceea ce ar trebui sa ajute Fecioarei vesnic ingrijorate.
- agata galbena – piatra protector, dinamizeaza si insufla curaj purtatorului;
- agata de muschi – ajuta in luarea deciziilor, confera claritate gandirii, creste puterea de concentrare si logica;
- jad serpentin si jad portocaliu– confera echilibru emotional si ajuta la gasirea drumului in viata

Dimensiune pandantiv – 11 x 6 cm
Lungime cercei – 7 cm inclusiv tortita























Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu