Se afișează postările cu eticheta Bijuterii - Talisman. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bijuterii - Talisman. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Zodiac Challenge - Balanta


Echilibru - Talisman zodia Balanta

Zodie masculina de aer, predominant intelectuala, mentala, Balanta isi cauta in permanenta echilibrul in ceilalti. Fie ca este vorba despre familie sau afaceri, cuvantul de ordine al unei balante este este cautarea sprijinului partenerului. Odata echilibrata insa, Balanta este absolut stralucitoare in ceea ce intreprinde.
Principii compozitionale: Am ales ca imagine a Balantei fluturii. Pentru ca nu imi puteam inchipui un future zburand cu o singura aripa…

Cromatica: O cautare a tranzitiei intre verde si aramiu.
Verdele induce relaxare, echilibru;
Aramiul confera increderea in sine de care are nevoie Balanta, mareste creativitatea si capacitatea de expresie

Materiale:
- sarma de cupru emailata – doar e metalul caracteristic al zodiei!
- amazonit brazilian si rusesc – incurajeaza creativitatea, da incredere in fortele proprii si incurajeaza capacitatea de decizie
- aventurin orange – piatra a norocului, sperantei, iubirii, da echilibru si ajuta in luarea deciziilor.
- jad serpentin – confera echilibru emotional si ajuta la gasirea drumului in viata

Dimensiuni:
Circumferinta bratara – 18 cm
Lungime cercei – 5 cm inclusiv tortita


 


duminică, 7 octombrie 2012

Zodiac Challenge - Fecioara

Am facut ce am facut si am dat tzeapa la bijuteriile pentru zodia Leu. M-am sucit, m-am invartit, am plecat in concediu, m-am intors din concediu, m-am uitat ce pietre am pentru zodia Leu si cum nu m-a inspirat nimic, a trecut termenul... Dar Fecioara nu puteam sa o ratez, doar am doua bucati acasa :)). Si cum una dintre ele e fii-mea, mi-am amintit ca mi-am petrecut toata copilaria desenand printese... si am ajuns la concluzia ca as putea sa desenez si din sarma o printesa.


Just a Girl - Talisman zodia Fecioara

Zodie feminina de pamant, Fecioara este (zic eu, ma contrazice cineva?) perfectionistul zodiacului. Sensibil si in acelasi timp rational, cu un spirit critic strigator la cer si o atentie la detalii vecina cu nebunia, constiincios si vesnic ingrijorat, nativul din Fecioara candideaza cu success la titlul de “Cel mai greu de convietuit cu” . Zic tot eu, dar de data asta chiar va rog sa ma contraziceti, sa vad si eu o raza de speranta… Pot fi fie exagerat de cochete, fie de o nepasare imperiala atunci cand vine vorba de aspectul lor. Si am spus imperiala fiindca atunci cand isi aleg cu ochii inchisi prima bluza care le pica in mana din sifonier, o pipaie bine, sa vada daca e calcata impecabil…

Muza:
Salma Hayek. O chestie mica si rea de un metru jumate. Colorata, exotica, dar in felul ei, clasica.

Principii compozitionale:
Just a girl… Ca sa nu bag pe gatul unei fecioare ceva prea extravagant, cum ar fi un mare colier, de exemplu, am ales un pandantiv, dar suficient de mare si mai ales colorat ca sa nu treaca neobservat. Iar cerceii sunt completarea formala.

Cromatica:
O nebunie de culori:
Verdele induce relaxare, echilibru;
Galbenul protejeaza impotriva erorilor de perceptie si a neintelegerilor in plan relational, incurajeaza deschiderea spre cunoastere si imbunatateste capacitatile de comunicare;
Violetul deschide catre lumea spirituala, incurajeaza evolutia si scoate la iveala talente ascunse.
Portocaliul alunga timiditatea, neincrederea, ajuta la iesirea din anonimat pentru a arata lumii adevarata valoare, caracteristica foarte importanta pentru o Fecioara, care are nevoie de apreciere ca de aer.

Materiale:
- sarma argintata emailata – pentru a sugera mercurul, metal caracteristic al zodiei:
- aventurin verde si galben – piatra a norocului, sperantei, iubirii, da echilibru si ajuta in luarea deciziilor.
- ametist – piatra care aduce linistea, calmeaza nerăbdarea, stresul, agitaţia, ajută la canalizarea energiilor in sens constructive, ceea ce ar trebui sa ajute Fecioarei vesnic ingrijorate.
- agata galbena – piatra protector, dinamizeaza si insufla curaj purtatorului;
- agata de muschi – ajuta in luarea deciziilor, confera claritate gandirii, creste puterea de concentrare si logica;
- jad serpentin si jad portocaliu– confera echilibru emotional si ajuta la gasirea drumului in viata

Dimensiune pandantiv – 11 x 6 cm
Lungime cercei – 7 cm inclusiv tortita























vineri, 5 octombrie 2012

Niste soare

Ma trage sor'mea de urechi ca neglijez blogul. Adevarul e ca am mai bijuterit cate ceva si nu m-am inghesuit sa postez... asa ca:

Here Comes the Sun

The Mexican Sun, nu asa, orice Sun! Un set compus din colier si cercei, pornit din motivul aztec al soarelui peste care am suprapus cromatica arhitecturii mexicane. Cu alte cuvinte, cam asa am hotarat eu ca trebuie interpretat soarele din acea parte a lumii... Pe care n-am vazut-o niciodata, dar in legatura cu care am o serie de imagini impregnate in minte. Sarma de cupru non-tarnish, banuti de jasp snake skin, agate portocalii si angelit





luni, 17 septembrie 2012

Zodiac Challenge - Rac



Regina Noptii

Indubitabil, femeia Rac este printesa zodiacului. Sensibila, gratioasa, feminina, isi cauta (si neaparat gaseste) echilibrul in dragostea celor apropiati, si este capabila de o forta greu de anticipat atunci cand cei dragi sunt amenintati. Are nevoie de confortul familiei si de siguranta radacinilor, care raman, orice s-ar intampla, elementele esentiale in jurul carora isi construieste viata.
Principii compozitionale: Pentru ca verbul characteristic al racului este “a simti”, ce altceva s-ar potrivi mai bine racului decat o compozitie care are ca element central inima?
Cromatica: Culorile dominante sunt… non-culorile – alb-argintiu / negru, cu ceva albastru intens ca pata de culoare.
Albul confera liniste interioara si echilibreaza emotional Racul vesnic bantuit de sentimente;
Albastrul deschide orizontul catre lumea spiritual si confera optimism si pofta de viata
Materiale:
- sarma argintata emailata – pentru ca argintul este metalul caracteristic al zodiei:
- perle de cultura albe – pietre ale sinceritatii atat de apreciate de Rac, ale puritatii si inocentei caracteristice zodiei;
- onix – piatra a sigurantei, care stimuleaza autocontrolul, inspiratia, concentrarea;
- calcedonie albastra – piatra proptector, care amplifica intuitia, clarviziunea, comunicarea
Dimensiuni:
Diametru colier – 12 cm
Dimensiune pandantiv – 11 x 5 cm
Lungime cercei – 9 cm inclusiv tortita




















marți, 10 iulie 2012

Zodiac Challenge - Gemeni - Reloaded

Pentru ca la precedenta provocare breslasa (taur) am iesit pe un onorabil loc 2 si bonus, am mai avut si onoarea de a castiga premiul de popularitate, e venit randul meu sa ofer un premiu pentru castigatorul premiului de popularitate - o bratara talisman din pietrele specifice zodiei castigatorului. Si intamplarea a facut sa fie tot Gemeni... Si normal ca nu puteam sa fac doar o piesa, sunt prea calata pe seturi pentru asta...

Bratarica din sarma argintata emailata, ametist, aventurin verde si galben, agata galbena, angelit, jad serpentin si cercelusi cu ametist si agata galbena.




Zodiac Challenge - Gemeni


Dual Core

Descriere:
Zodie masculina de aer, Gemenii sunt dinamici, rationali, in permanenta in cautare de noi stimuli. Cauta sa schimbe, sa invete, sa relationeze, si mai ales sa comunice, comunicarea fiind principal lor arma. Dual, indecis,  indraznet pana la imprudenta, tentat sa aleaga calea cea mai usoara, Geamanul nu este tocmai individul pe care iti doresti sa te bazezi, insa sarmul si inteligenta sa sclipitoare il fac irezistibil.
Principii compozitionale: Simetrie asimetrica – pornind de la idiograma zodiei, cele doua elemente asemanatoare, legate prin intermediul pietrelor diferite care ilustreaza diversitatea celor doua elemente aparent identice.
Cromatica: Culorile dominante sunt galben – verde, specifice zodiei, cu ceva accente de violet.
Verdele induce relaxare, echilibru, pentru a contrabalansa firea agitata a gemenilor;
Galbenul protejeaza impotriva erorilor de perceptie si a neintelegerilor in plan relational, incurajeaza deschiderea spre cunoastere si imbunatateste capacitatile de comunicare, acestea fiind déjà puncte forte ale zodiei;
Violetul deschide catre lumea spirituala, incurajeaza evolutia si scoate la iveala talente ascunse. De asemenea, stimuleaza capacitatea de daruire si forta de sacrificiu, caracteristici nu foarte bine reprezentate in zodia gemenilor.
Materiale:
-  sarma argintata emailata – pentru a sugera mercurul, metal caracteristic al zodiei:
- aventurin verde si galben – piatra a norocului, sperantei, iubirii, da echilibru si ajuta geamanul chinuit de propria dualitate in luarea deciziilor.
-  ametist – piatra care aduce linistea, calmeaza nerăbdarea, stresul, agitaţia, ajută la canalizarea energiilor in sens constructive:
-  agata galbena – piatra protector, dinamizeaza si insufla curaj purtatorului;
- agata de muschi – ajuta in luarea deciziilor, confera claritate gandirii, creste puterea de concentrare si logica;
- jad serpentin – confera echilibru emotional si ajuta la gasirea drumului in viata
Dimensiuni:
Diametru colier – 12 cm
Dimensiune pandantiv – 9 x 7 cm
Lungime cercei – 5 cm inclusiv tortita






















sâmbătă, 9 iunie 2012

Zodiac Challenge - Taur


Nu puteam sa ratez zodia asta, ca doar e zodia celei mai importante persoane din lume - a mamei mele! De fapt, oricum nu puteam sa o ratez, ca am promis ca voi participa la toate concursurile pe tema zodiacului de pe Breslo :))

Vanilla Sky
Taurul este un realist prin excelenta. Isi cunoaste limitele, este ordonat, obiectiv, inimos si sociabil, dar bine ancorat in mediul lui, in care schimbarea nu e privita cu simpatie. Are nevoie de siguranta, iar lumea lui se invarte in jurul ideii de proprietate, nu neaparat materiala. Dincolo de aceasta aparenta rigida, are o naturalete pe care mi s-a parut ca cel mai bine o reprezinta Penelope Cruz. Care nici macar nu-mi placea pana sa o vad in “Vanilla Sky”… dar acolo s-a intamplat ceva… probabil contrastul intre atmosfera hollywoodiana si naturaletea, aparenta fragilitate si expresivitatea unei actrite europene m-au cucerit si m-au inspirat.
Principii compozitionale: Idiograma zodiei, indulcita cu ceva volute in plus si pietre in culori dulci, de nisip fierbinte J
Cromatica: Complementaritea galben – violet, cu ceva accente de cupru / portocaliu. Pentru ca galbenul si portocaliul sunt culorile specifice Taurului, dar am simtit nevoia sa mai tai din dulceata cu violetul ametistului.
Materiale:
-  sarma de cupru emailat – metal caracteristic al zodiei:
-  ametist – piatra care aduce linistea, calmeaza nerăbdarea, stresul, agitaţia, ajută la canalizarea energiilor si la temperarea obsesiilor sau dependenţelor
-  agata galbena – piatra protector, dinamizeaza si insufla curaj purtatorului;
- agata portocalie -   datatoare de speranta, progres, entuziasm
Dimensiuni:
Diametru colier – 12 cm
Dimensiune pandantiv – 8 x 7 cm
Dimensiune cercei – 6 x 2 cm inclusiv tortita





















marți, 8 mai 2012

Zodiac Challenge - Berbec

Pentru ca nu prea le am cu zodiacul si in general nici cu elementele impuse nu ma impac prea bine, mi-am propus o provocare: sa particip la toate concursurile referitoare la zodiac de pe Breslo. Sa vedem daca o sa fiu doctor in zodii la sfarsitul anului :)
Primul element din seria talismane zodiacale este cel pentru zodia Berbec.

Dominatrix
Marea Doamna a Zodiacului, femeia Berbec este dominatoare, perfectionista, voluntara si pasionala. Si desigur, nu in ultimul rand, feminina si sensibila in ciuda pozitiei de forta pe care o afiseaza in majoritatea circumstantelor.
Mi-am ales muza lucrarii dintr-o insiruire de personaje cam neamuzante din punctul meu de vedere – Bette Davis stralucea convingator printre ele. De ce? Pentru ca desi era uratica foc, deborda de farmec, desi era miniona, cei care au cunoscut-o spuneau despre ea ca ar fi o adevarata forta a naturii, desi a intrat in industria filmului intr-un moment lejer neprietenos pentru femei, a schimbat total atitudinea Hollywood-ului fata de actrite. Si pentru ca imi place stralucirea Hollywood-ului de alta data, i-am dedicat acest set format din cercei si colier. Usor ostentativ, pentru ca Berbecilor le place sa fie in centrul atentiei.
Concept: Forta si feminitate. As fi zis “Girl-Power”, dar nu se potrivea cu personajul J
Principii compozitionale: Geometrie clara (cerculete, cerculete!), axialitate, un element dominant – pandantivul masiv al colierului – si o “trena” reprezentata de cerceii ceva mai discreti. Si am potentat aceasta geometrie rigida convingand-o sa ia forma de floare.
Cromatica: Focul – de la scanteie pana la lemnul ars.
Materiale:
- sarma de cupru usor oxidata;
- aventurin galben – piatra a norocului si sperantei, datatoare de echilibru si inspiratie;
- agata de foc – piatra protector, dinamizeaza si insufla curaj purtatorului;
- granat – piatra a devotamentului, mareste spiritul de initiativa, respectul de sine, creativitatea si creste efectul celorlalte cristale cu care este purtat.
Dimensiuni:
Diametru colier – 11.5 cm
Dimensiune pandantiv – 8 x 5 cm
Dimensiune cercei – 3 x 4 cm inclusiv tortita